Valeriu și setea

Era destul de târziu și destul de obosit era și Valeriu. Obișnuit să ia drumul scurt spre casă, o luă acum pe drumul lung, știind că Baba Ana voia să-i vorbească una-două despre ce avea să muncească.

Intră în curte fără să-l simtă nimeni. Nimeni înafară de pisici,   care-l țintuiau cu ochii și îl urmăreau până aproape de prispă. Împinse ușor stinghiile de lemn ros de lighioane nevăzute care formau ușa Babei Ana și se pofti înăuntru cum îi era obiceiul.

-Seara bună, babo.

-Seară bună, Valeriule. Ia de stai la masă.

-Mi-e cam foame babă Ană, ai să-mi dai ceva sau?…

-Am. Am brânză sărată de capră și cartofi.

-Bun. Dar apă ai? Că-mi-e sete rău. Am mers mult.

-Am și apă.

Baba dete să-i pună farfuria pe dinainte dar înainte s-o lase pe masă, îl luă la rost:

-Ai fost la moară să vezi ce face boieroaica?

-Am fost babă Ană, dar dă-mi să mănânc. Și dă-mi apă.

Luă urciorul de apă și-l puse la gură și-l gâlgâi până nu mai rămase nici un strop.

-E bună apa…

-Dar cât stăteai la birt și beai rachiu și vin și bere, apă nu cereai?

-Cer acum babă Ană, că-i sete mare. Așa.. am fost la moară…

-Zi…

-Boieroaica se strecoară din casă noaptea, după ce-i dă boierului tutun cu tiriac și adoarme. Și merge la moară unde știe ea, pentru că l-a urmărit odată pe boier, și caută într-un sac anumit unde boierul are pungi cu arginți și cu galbeni. De arginți se atinge rar, că dacă are nevoie de mai mult, un  galben face cât zece arginți și mai bine ia doi galbeni decât douăzeci de arginți să împuțineze sacul. E sărată brânza asta?...

-Sărată..

-N-are, babo, pic de sare. Mai pune sare.

Baba luă de pe lângă plită un căuc cu sare mărunțită, presără sănătos trei-patru pișcături și îl puse lângă Valeriu.

-Așa. Boierul nu-i numără, dar dacă scade un sac de arginți se vede, iar dacă se fac nevăzuți cinci-zece galbeni, nu se vede mult.

-Și ce face cu ei?

-Mai dă-mi apă. M-aș duce pe acasă…

-Tu mănâncă și ți-oi mai da. Ia și apă. Și ce face cu ei, zic?

-O parte îi pune deoparte că vrea să fugă. Nu-l are pe boier la suflet nici un pic, îi e scârbă de el. Vrea boierul să-i facă măcar un copil, dar nu stă deloc la el. Mai pun sare că n-are nici un gust, Babo…

-Mai pune. Poți să pui ce vrei tu că tot ca cenușa o să-ți guste. De la tutun, Valeriule. Toată viața ai știut numai rachiu și tutun.

-Asta așa e babo. Nu mai pun că pun degeaba, zise Valeriu cu ochii pe cartofii fierți care erau deja albi de câtă sare pusese. Neagra îl urmărea din colț cu ochii, tolănită pe sobă, cu urechile ciulite, dar se obișnuise cu el demult, că baba îl tocmea des la felurite treburi.

-M-aș duce pe acasă, babă Ană, nu mai mănânc. Da aș vrea niște apă.

-Valeriule, du-te unde vrei, dar boierul m-a plătit și să aflu ce face nevastă-sa, și cine fură. Acum o să vrea să dreagă socotelile. Și dacă o vrea s-o omoare, o s-o omori tu. O iei cum se ia de pe drum pe neștiute, și-o duci la baltă, și acolo o îneci.

-O s-o omor eu, babă Ană, ce să fac. Dar aș trece pe acasă. Mi-e sete rău…

Valeriu plecă la fel de încet pe cum veni, pe aceeași potecă, cu lumina lunii în spate.  Ajuns în curtea casei se uită în fântână, își dete mâna peste buze și peste barba țepoasă, oftă și se așeză pe prispă supărat. Ar fi vrut să fumeze dar nici n-avea tutun, nici nu i-ar fi simțit dulceața. Ar fi plecat în altă parte, dar îi era dator vândut babii și nu putea. Ar fi băut apă, dar nici asta nu putea. Îi era rușine de ai lui și n-ar fi dat ochii cu ei.

-Smaranda, tată… Pune-mi și mie o cănuță de apă. Că mi-e sete tare. Te ia setea de la gură, din buze, și le simți uscate și te dor, și coboară uscăciunea de pe limbă și cerul gurii și se duce pe gât în jos până-n fundul stomacului, de te macină ca foamea. Mai tare arde setea decât foamea, să știi... Și se duce-n oase și le macină și pe ele și-ți zvâcnesc degetele de sete când nu mai poți și nu-ți dă nimeni. Pune-mi o cănuță de apă.

A doua zi, Smaranda se trezi buimacă, tristă un pic. Se spălă pe față, scoase apă din fântână, o puse-ntr-un urcior și plecă pe drum.

-Ziua bună Smarandă, zise vecinul. Încotro?

-Ziua bună. Taică Grigore, iei de pomană un urcior cu apă? L-am visat iar pe tata, Dumnezeu să-l ierte. Și iar îmi cerea apă.