Aurica și Ucigașu

Aurica era o femeie trecută prin viață, văduvă, mamă a patru copii: Costandin, Gheorghe, Nicu și Stelian. De mică, de când învățase de la soacra ei, se îndeletnicea cu farmecele acolo în sat, la Cârbești. Veneau tot felul de oameni la ea, cu tot felul de probleme și cereri, și ea mergea să descânte la baltă. Femeile șopteau că ar cheama Necuratu sau Ucigașu la baltă și l-ar tocmi și el ar face ce vrea ea, da-i plătește, ca și cum ar fi fost dracii slugi plătite, date la boier, să lucreze la ea. De vorbit toate o vorbeau cu frică, dar mai bine de jumătate de femeile din sat îi trecuseră pragul fie să se mărite, fie să-și blesteme norele, fie să facă avort și câte și mai câte.

Una din ele era Ileana a lui Popa, o femeie decisă să-i facă feciorului ei nuntă cu cine voia el, că bani avea, pământ avea, dar era bețiv și cam prost și nu-l plăcea niciuna.

Aurica așteptă miezul nopții, se dezbrăcă de tot, își scoase basmaua și-și despleti părul, pieptănându-l de la ceafă înspre frunte, zicând: Nu întorc părul, ci întorc dracii să nu mă găsească, decât când i-oi chema io. Își întoarse hainele pe dos, le așeză dinaintea pragului și le mătură de trei ori, apoi ieși din casă călcând peste ele. Stătuse în întuneric așa că la lumina Lunii de afară vedea bine iar drumul spre baltă îl știa. Apucă prin pădure și găsi în luminișul știut scorbura, din care scoase un  ham de cal de furat, o andrea și un bici descântat. Rupse trei ramuri de sânger și le curătă de frunze, scurtându-le cam cât era brațul ei de lung. Scuipă pe ele de trei ori și porni cu toate spre balta.

La baltă se opri, puse lângă ea biciul, apoi hamul, apoi andreaua și apoi cele trei nuiele, așezate toate cruciș una față de cealaltă. Începu să descânte cu glas șoptit și hotărât, bătând în baltă cu fiecare nuia:

Șarpeluc, șarpeluc, șarpeluc!

Ieși din brazda de la plug!

Șarpechif, șarpechif, șarpechif!

Ieși din apă, fă-te chip!

Șarpefer, șarpefer, șarpefer!

Ieși din norii de pe cer!

Șarpebăl, șarpebăl, șarpebăl!

Din baltă să mi te scol!

Șarpezab, șarpezab, șarpezab!

Din baltă să mi te-adap!

Șarpebul, sarpebul, șarpebul!

Tot în balta să te culc!

Șarpehas, șarpehas, șarpehas!

Io în tihna nu te las!

Șarpetar, șarpetar, șarpetar!

Lămurit să îmi apari!

Șarperot, șarperot, șarperot!

Să mi te robești de tot!

Descânta din ce în ce mai cu foc, schimbând nuielele și bătând balta, dar balta era liniștită și clară. Se gândea că nefiind sărbătoare, dracul vine mai greu, că nu i se deschid porțile. Începu să bată cu fiecare obiect pe rând, în semnul crucii pe suprafața apei și de la șoptit la poruncit, acum mai mult lătra stihurile:

Cu nuiaua te bat și de aduc,

Cum pe Mântuitor l-au  bătut!

Cu biciu te biciui înzecit,

Cum pe Mântuitor l-au chinuit!

Cu andreua te împung până-n plâns,

Cum pe Mântuitor cu suliți l-au împuns!

De omorât nu, decât Dumnezeu,

Că Ucigaș ești tu, nu sînt eu!

Balta începu să se tulbure iar din ea se ivi o năpârcă neagră obișnuită, la zece pași depărtare, care se zvârcolea și se mișca de parcă era chinuită. Baba Aurica nu se opri și trăgând cu ochiul la năpârcă, puse iar toate lucrurile cruciș zicând:

Cu nuiaua și cu biciu te osândesc,

Cu andreaua și cu hamu te silesc,

Da mai aprig cu postul și cu crucea te biruiesc !

Arătarea se liniști și încremeni puțin, apoi începu să plutească lin pe loc.

-Cum te cheamă?

-Talaur, răspunse o voce ca de copil.

-Și ce rost ai?

-Sunt slugă.

-Cu tine n-am vorbit și n-oi vorbi. Adă pe ăl mai mare ca tine.

-Ce nevoie ai de el, femeie, că eu am dezlegare și putere să fac ce vrei că-i balta mea.

Aruncând o nuia în el, strigă:

-Adă-l acuma din baltă dacă zic! Că te bat cu nuiaua de nu te las să răsufli și te chem în fiecare noapte până la Bobotează!

Năpârca dispăru încet și din apă ieși un alt șarpe, la fel de negru, ca o viperă cu corn numai că de grosimea brațului de bărbat. Avea nuiaua în gură, pe care o scuipă când Aurica începu să-l iscodească, vorbind cu o voce de om muncit și obosit:

-Cum te cheamă?

-Faranil.

-Care-i rostu tău?

-Sunt staroste peste dracii bălților de aici și peste cei din pădurile astea, vreme de 40 de zile de mers în toate părțile sunt pământul și apele și râurile mele. Ce nevoie ai?

-Staroste, zici? Adă-l pe ăl mai mare, de peste tine.

-Nu pot să-l aduc, că mă schingiuie.

-Te bat cu nuiaua până la zori și te țin cu hamu până la Răsărit să te ardă Soarele și să te vadă femeile care vin la scaldă și să râdă de tine dacă nu mi-l aduci!!!

-Mare păcat faci. 

-(Aruncând cu a doua nuia spre el) Bate-l cu nuiaua asta și adă-l încoace că am putere!

Șarpele se lăsă și el în jos iar după o vreme, apa se făcu neagră toată, începu să fiarbă și să fumege și din mijloc ieși încet, sâsâind, un șarpe gros, cu ochii negri și cu dinții negri, numai cu limba roșie, de pe care, desfășurând-o lent, lăsă nuiaua în baltă. Din gura lui nu venea însă nimic înspăimântător, ci vocea unui bărbat tânăr cu glas mieros, cu grai ales de beizadea:

-Cum te cheama?

-Balberit.

-Care-i rostul tău?

-Eu.. sunt mare dregător și staroste peste legăminte.. și tot ce se leagă și se dezleagă e în puterea mea. Nu mă pune să-l aduc pe ăl mai mare de peste mine că peste mine sunt trei, pe care-i știi și ei nu au putere să umble din Iad, numai noi avem dezlegat Pământul de la Dumnezeu. 

-Când e puterea ta și a ucigașilor tăi?

-De robeai pe Talaur, te-ar fi servit de la apus până la miezul nopții. De robeai pe Faranil, te-ar fi servit de la apus până la răsărit. De mă robești și mă tocmești pe mine, te servesc de la apus la apus și de la răsărit la răsărit și-ti dau robi să te slujească la oricare ceas.

-Care-i plata ta?

-De l-ai fi robit pe Talaur, se mulțumea cu un ban de aramă sau cu o broască de pe lângă baltă. De l-ai fi robit pe Faranil, se mulțumea cu un ban de argint sau cu o pupăză din pomii aceștia. Eu mă mulțumesc, după orânduirea dregătoriei mele, cu un ban de aur.

-N-am bani de aur, cere altceva.

-Atunci iau suflarea la ce e în tufele acelea și mă mulțumesc.

-Fă cum spun și ia vietatea ceea.

-Ce fac?

-Omoară pe front pe Marin, băiatu Savei, ca muierea lui Ancuța să rămâie văduvă și dai-o lui Nicu Popa, băiatu Ilenei. Ileana m-a tocmit cu un sac de porumb, cu o litră de vin și cu un porc, să mărite pe Ancuța cu fii-su.

-Lămurit lucru că ce-i în tufe face atât în porumb, vin și porci?

-Nu mă ispiti ucigașule, că te ispitesc cu nuiaua! Te bat cu nuiaua și te leg cu hamu și te țin cu biciu în gură până bate toaca, să te bată în cap și-n piept și să te apuce cântatu cocoșului și-al popii să nu mai știi de tine! Ia ce vrei și du-te! Și aruncă în  el cu ultima nuia.

-Așa să fie femeie. Marin a omorât pe front așa că am putere și dezlegare să-l omor și să fac văduvă muierea lui, dar de suflet nu știu. Și ce-i în tufe iau și nu-l mai vezi. Da să stii că atunci când bărbatul o lua femeia care are farmec de drag prin puterea mea, după nunta din biserica nu o să mai am putere și o să prindă să se mire de ce l-a luat și în trei luni o să fugă.

-Ia și fugi dacă nu ți-i drag popa și utrenia!

-Iau. 

Șerpălăul se lăsă în jos și se cufunda cu capul în baltă, săltându-și corpul negru și bălos, care avea la mijloc grosimea unei burți de cal, cum se gândea Aurica, și coada despărțită în trei funii care dispărură și ele în baltă, fără să facă unde și lăsând apa liniștita ca și cum nu s-ar fi sculat și nu s-ar fi afundat nimic in ea.

Aurica se întoarse acasă tiptil, prin pădure, având grijă să lase hamul, andreaua și biciul în scorbură și să ia de acolo un rând de straie primenite de ea cu o noapte înainte, slujite de popă ca sa nu se ia puterea răului după ea. Era aproape ziuă când se întoarse în sat, intrând printr-o potecă ferită pe uliță, la trei case depărtare de gospodăria ei, pe un alt drum decât cel pe care pornise înainte de miezul noptii. Găsi poarta deschisa și lume multă în curte. 

Sora Ana plângea și nu se mai oprea, peste trupul nepotului ei cel mic, rece și palid ca ceara.

-A murit, fată. A murit Stelian. A venit de pe drum noaptea și a căzut jos și tremura și se uita ca prin mine și numai așa zicea: Fusei la baltă, în tufe, să văd ce lucrează mama, că mi-era tare dor de ea... Fusei la baltă… fusei la baltă…